Film Criticism Workshop
„Pântecele bestiei”, recenzie de Rusanda Alexandru Curca
Producători: Erika Cohn, Angela Tucker, Christen Marquez, Nicola Docta, Kelli Dillon, Cynthia Chandler
Țara: SUA

Asemenea unor animale încarcerate, femeile de culoare din închisorile americane au fost sterilizate fără consimțământul lor decenii la rând. Filmul regizoarei Erika Cohn, proiectat în cadrul Festivalului internațional de film documentar Moldox ediția VI, de la Cahul, explorează 20 de ani de luptă pentru interzicerea abuzului a eugenicii moderne din sistemul penal din SUA.

Cohn structurează firul narativ în jurul a două personaje feminine puternice, cele a victimei și-a protectoarei. Kelly Dillon- a victimă a violenței domestice, întemnițată la 19 ani pentru uciderea soțului agresor, sterilizată la 24 de ani fără consimțământul ei și Cyntia Chandler, avocată și activistă în domeniul drepturilor omului, co-fondatoarea organizației Justiția acum, femeia care a început procesul de investigare a sterilizărilor ilegale din închisoarea pentru femei din California.

În cadrul investigațiilor, Cyntia a descoperit zeci de cazuri ale femeilor de culoare, sau latine, care au fost supuse unor operații de extirpare a ovarelor, sau legare a trompelor uterine, sub pretextul unor probleme de sănătate, fiind mințite că totul e în regulă și că vor putea avea copii în viitor. Pe lângă asta, au descoperit zeci de cazuri de abuz sexual și fizic din partea angajaților închisorii, iar femeile nu avea nici un loc nesupravegheat pentru a-și schimba elementar absorbantul. Erau pur și simplu niște numere. Animale în cușcă.

Între anii 1997 și 2013, aproximativ 14000 de femei au fost sterilizate în închisoare din California, chiar dacă această practică a fost interzisă în 1979. Mai mult, toate intervențiile au fost susținute din bani publici.

Cohn ne prezintă în film înregistrări din arhivă despre practicile eugenicii în mijlocul sex. XX în SUA, care a servit drept model pentru programul eugenicii nazist.

Kelly Dillon a fost prima victimă care a dat în judecată închisoarea pentru ceea ce i-au făcut, dar a pierdut cazul și nu a primit nici un fel de recompensă, pentru că e femeie, de culoare și pentru că ” nu dau nici un căcat pe viața mea”.

Erika Cohn folosește cadre cu mărturii ale victimilor, persoanelor implicate în campaniile de advocacy, ale personalului medical din închisoarea din California, alternate cu cadre din arhivă de la ședințele de judecată, știrile și emisiunile TV pe acest subiect, cadre panoramice și interioare de la închisoare, cadre de la locuințele personale ale personajelor principale. Regizoarea subliniază vulnerabilitatea femeilor prinse într-un sistem nepăsător cu scene precum aceea în care mai multe femei la rând mărturisesc experiența prin care au trecut, stând pe paturi, sau pe dulapuri, iar tot ceea ce vedem sunt picioarele lor.

Asistăm la descoperirea unui sistem monstruos de control al nașterilor și a opresiunii femeilor, care este adânc înrădăcinat în supremația albilor și în gândirea patriarhală.

Într-un interviu TV, Erika Chon, care face parte din comunitatea evreiască, a spus că povestea Kellei a impactat-o atât de mult, încât a decis să vorbească tare despre genocidul modern făcut în cea mai democratică țară din lume. ”Guvernul american trebuie să poartă răspundere pentru aceste crime”

Timp de 7 ani, Cohn a urmărit procesul de investigare și de advocacy a Cintyei și Kelly, eșecurile lor în încercările de-a schimba legislația, furia, deznădejdea, perseverența și dedicarea față de această cauză. Vedem cum această luptă le-a afectat viața personală a protagonistelor, relația cu copiii lor, care este destul de complicată pentru că nu le pot oferi atenția necesară, fiind total absorbite de organizarea campaniilor de advocacy.

Cel mai oribil moment din această producție a fost interviul, realizat în mod anonim, cu o asistentă medicală care îl ajuta pe medicul închisorii să efectueze acele operații, care știa totul și care a spus că acest lucru a fost făcut pentru a economisi bani de stat care ar fi fost cheltuiți pentru ajutoarele sociale ale acestor femei cu mulți copii.

În cele din urmă, în 2019, echipa Justice now a obținut o victorie enormă și au reușit să schimbe legea privind sterilizarea abuzivă și să se asigure că acest lucru nu se va mai întâmpla niciunei femei de nicio culoare.

Kelly Dillon, este acum consilieră pentru violență domestică și intervenționistă în problemele comunitare și lucrează împreună cu Cintya la un nou proiect de lege care va oferi despăgubiri victimelor supraviețuitorilor sterilizării sponsorizate de stat efectuate în conformitate cu legile eugenice care au existat în California între 1909 și 1979 și supraviețuitoarelor sterilizărilor forțate în închisori după 1979.

Belly of the beast este un documentar care te marchează, dar și care-ți dă speranță că eforturile pe care le depun toate/toți activistele/știi din lume, pot transforma lumea într-un loc mai bun, mai echitabil, mai uman.

Film Criticism Workshop
„Belly of the beast”, review by Rusanda Alexandru Curca
Producers: Erika Cohn, Angela Tucker, Christen Marquez, Nicola Docta, Kelli Dillon, Cynthia Chandler
Country: USA

The belly of the beast is a powerful documentary film directed by Erika Cohn, about activism and solidarity, about a 20 years fight for the ban of the abusive practices of modern eugenics in the US prisons.

Cohn structures the narrative thread around two strong female characters, the victim and the defender. Kelly Dillon – a domestic violence victim, jailed at 19 years for the murder of her abusive husband, sterilized at the age of 24, without her consent and Cynthia Chandler, lawyer and activist at the Justice Now organization, the women who started the investigation processes of the illegal sterilisation cases in California prisons. They found out that besides Kelly Dillon, there were a dozen of women of colour or Latin ethnicity, who were systemically sterilized in jail without their consent, under the pretext that they had health problems, being lied to that nothing happened and that they will not be able to have children. There were cases of sexual abuse and they literally didn’t have anyone to whom to complain. They are numbers. Animals in a cage.

Between 1997 and 2013, over 14000 sterilizations occurred in the California female prison, even if this practice was banned in 1979 and all this disaster is supported by the state funds.

Cohn inserts in the film archive images about eugenics practices from the middle of the 20 century in USAm which served as a model for the Nazi eugenics program.

Kelly Dillone is the first person to sue the prison for these practices, but the process didn’t have any success and any support from the court jury, because of racial and gender discrimination.

Erica Cohn uses testimonies, archive video materials with Kelly’s interview from 2008 and from the court hearings, video shot at the Justice Now office, Center for Investigative Reporting, inside and panoramic shootings of the California women’s prison. There is a scene where a couple of women are talking about their experiences on sitting on the bed, or on the closet, and all we see are their feet.

A monstrous system of birth control is revealed – along with the systematic oppression of women that is deeply rooted in white supremacy and a patriarchal state.

In a TV interview, Erika Cohn, who comes from the Jewish community, said that Kelly’s story impacted her so much, that she decided to speak out loud about the modern genocide made in the most democratic country in the world.

She followed Kelly and Cynthia’s investigation and advocacy work for seven years, their failures to change the law, their anger, hopelessness, perseverance and dedication to this cause. Beside this, the director wanted to show us how this story impacted the personal lives of the protagonists, their relationship with their children, which is quite complicated due to the lack of attention from their mothers, who were fully involved in organizing advocacy campaigns.

The most horrendous episode in this film is aninterview, made anonymously, with a nurse who was helping the prison doctor to perform those surgeries, who knew everything and who said that this was done to save state money that would have been spent on the social aids of these women with many children.

In the end, in 2019, the advocacy team had a big victory and managed to change the law on abusive sterilization and ensure that this will not happen again to any woman of any colour.

Kelly Dillon, now is a domestic violence counsellor and gang interventionist working together with Cynthia on another bill that will provide victim compensation to survivors of state-sponsored sterilization conducted pursuant to eugenics laws that existed in California between 1909 and 1979 and to survivors of coerced sterilizations of people in prisons after 1979.

This documentary had a huge impact on me, as a civic activist. It gives me the courage to fight human rights and environmental violations and to continue to make the world a better place to live.